Cu nasul în cărţi

Cu nasul în cărţi

Dacă m-ar întreba cineva când am citit ultima oară o carte, i-aş răspunde că nu există o ultimă oară, ci un „mereu”. Cărţile fac parte din viaţa mea de când mă ştiu.

Nu, nu sunt un şoricel de bibliotecă.

Cărţile mele favorite le-am descoperit în momente cheie din viaţa mea, ori când se apropia Examenul de capacitate, ori când venea Bac-ul peste mine. Citeam noaptea pe ascuns fiindcă mă certa mama că nu stau să învăţ pentru examene. Îmi tot zicea că vine vara şi voi avea tot timpul din lume să le citesc. Dar eu eram încăpăţânată ca Monte-Cristo care săpa la Chateau d’If neîncetat. Pentru mine „timpul lor” era atunci.

Am avut şi nopţi albe citind cărţi. Şi nu am băut cafea.

Am o afinitate pentru biografii. Şi pentru Science Fiction.

Se spune că în geanta unei femei găseşti de toate. Ei bine, eu nu am foarte multe lucruri în a mea, dar cu siguranţă vei găsi o carte. Plus o agendă şi un pix fiindcă sunt o colecţionară de citate.

Un nume care atârnă greu în balanţă şi pe care-l găseşti la mine în bibliotecă: Dostoievski.

Unde plănuiesc să citesc în vara asta: la Acuarela

Cât vreau să citesc: nedefinit

Că tot ziceam că fac colecţie de citate, am unul pe care-l duc cu mine încă din copilărie. Îi aparţine reginei Isabela a Spaniei şi sună în felul următor: „Dacă Pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.”

Imagine | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Ocazia potrivită

Ocazia potrivită

Să călătoresc a reprezentat mereu un punct de bifat pe lista mea de To do fiindcă găsesc în asta o şansă de a cunoaşte alte culturi şi mentalităţi, de a-mi răsfăţa papilele gustative cu mâncăruri tradiţionale şi de a vedea frumuseţea unor locuri inedite. Pentru că mare e grădina Domnului!

Pe de altă parte, cel mai bine înveţi despre ceea ce te înconjoară mergând la faţa locului, experimentând emoţii, interacţionând cu oamenii. Şi aşa îţi formezi propriile tale viziuni cu privire la o cultură diferită de a ta, cu precizarea că nu mai ai ca argument principal doar lectura unor cărţi de travel, ai experienţa! Eşti un fel de antropolog.

Pentru mine călătoriile sunt un mod de a explora lumea, dar şi un instrument care mă ajută să-mi lărgesc orizontul de cunoaştere, să strâng poveşti de dat mai departe. Pentru alţii a călători poate fi o fiţă, o chestie care dă bine sau o strategie de marketing cum a fost cazul domnului Ponta, plecat în preajma Sărbătorilor pascale la Ierusalim împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu.

Cum practic nu exişti dacă nu ai Facebook şi nu te plimbi prin spaţiul virtual, etalându-ţi trăirile de zi cu zi, impresiile şi unde te afli la ora x, cu cine şi ce mănânci, s-a prins şi Ponta că nu se mai poate fără Social Media şi s-a hotărât să ne dea o lecţie despre cum se face branding personal. Se ia una bucata Ierusalim pentru 2 zile înainte de Sărbători şi se adaugă o vizită în casa primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu şi se pune de-o promovare pentru campania electorală. Contează la experienţă, să ştiţi!

P.S.: Ierusalim e patrimoniu UNESCO.

Imagine | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Flamenco love

Flamenco love

Într-una din plimbările mele dese pe Calea Victoriei, am zărit la un moment dat prin geamul unei case vechi, un grup de oameni care dansau flamenco. M-au atras mişcările acestui dans aşa că am decis să intru să asist la întreaga lecţie.

Ceea ce ştiam despre flamenco însuma foarte puţin. Ştiam că îşi are rădăcinile în arta spaniolă şi că implică o chitară pentru a da viaţă melodiilor. De asemenea, ştiam că un spectacol de flamenco înseamnă multe culori, pasiune în mişcări şi devotament faţă de această artă.

Ceea ce nu ştiam este că pentru a învăţa flamenco îţi trebuie mai mult decât dorinţă. Îţi trebuie iubire, să poţi simţi ritmul muzicii şi să-l adaptezi în funcţie de starea ta. Corpul trebuie să emane echilibru interior, să se lase purtat de acordurile chitarei. Vii să înveţi flamenco pentru a-ţi dezvolta latura emoţională, sensibilă.

Pentru lecţii de flamenco daţi un search pe Google despre Lucas Molina.

Imagine | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Pe locuri, fiţi gata, START!

Pe locuri, fiţi gata, START!

Mi-a plăcut mişcarea de mic copil. În vacanţele de vară mergeam la bunici împreună cu fratele meu şi ne jucam cât era ziua de lungă fotbal sau alergam ca doi zăpăciţi prin grădină. Între timp, am descoperit la şcoală cum să fac mişcare în diferite moduri prin intermediul sportului. Însă, nu mă cucerise.

Momentul care mi-a dezvoltat un ataşament deosebit faţă de sport a fost în anii de studenţie de la Cluj când am început să alerg în Parcul Sportiv. Aveam nevoie de ceva care să mă motiveze zilnic, care să-mi dea o stare de bine. Ceva care să-mi permită să-mi depăşesc limitele. Vroiam să-mi testez rezistenţa. Practicând aproape zilnic, alergatul devenise un modus vivendi.

Cred în mens sana in corpore sano. De aceea, cu toţii avem nevoie să îmbinăm sportul cu activităţile noastre de zi cu zi pentru a putea să ne dezvoltăm armonios. De curând am participat la Crosul Universităţii din Bucureşti, având stabilit un traseu de 4 km. M-a atras iniţiativa prin faptul că a reunit tineri care iubesc să facă mişcare. Sunt tineri care vor să arate că sănătatea este încă un obiectiv între atâtea alte planuri măreţe legate de viitor.

Pentru mine a reprezentat o provocare, o ambiţie personală şi cu siguranţă nu mă voi opri aici. Vreau să prind cât mai multe START-uri. În fond, despre asta e vorba în viaţă, despre şanse care aşteaptă să le prinzi.

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Liber la cultură

Liber la cultura

Primăvara este anotimpul care mă defineşte, care îmi dă energie şi dorinţa de a jongla cu cât mai multe activităţi în aer liber.

Alerg.

Îmi iau cartea la purtător şi caut o terasă liniştită în zonele retrase ale Bucureştiului agitat şi în timp ce savurez un cappuccino lectura începe să curgă.

Observ oamenii de pe stradă. Zâmbesc cui are nevoie. Visez.

Mă plimb pe bulevarde nesfârşite. Ascult muzică.

Caut evenimente culturale care se desfăşoară în aer liber. Şi nu degeaba este celebra vorbă care spune „Cine caută, găseşte.”. Aşa am dat din întâmplare peste Roaba de Cultură.

Ce găsim în Roaba de Cultură? Seri cu filme premiate la Oscar, concerte de jazz, folk, pop, seri de lectură, ateliere creative, activităţi sportive, expoziţii de fotografie, spectacole de teatru, de magie, performance-uri de artă contemporană.

Cu ce te alegi? Cu buna dispoziţie, cu o evadare din cotidianul banal şi cu poveşti de dat mai departe.

P.S.: evenimentul este detaliat aici http://www.roabadecultura.ro/ .

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Despre talent la desen

Despre talent la desen

Nu mai este o noutate faptul că mesajul vizual are un impact mult mai mare asupra oamenilor mai ales într-o societate ca a noastră care trăieşte într-un ritm cât mai alert şi e bombardată de informaţii din toate părţile.

Cei care lucrează în publicitate sau îşi doresc să urmeze o carieră în acest sens ştiu că este ideal să ne transpunem ideile prin intermediul unei imagini. Putem face acest lucru desenând? Răspunsul este da. Nu ne trebuie talent? Nu! Doar curaj şi imaginaţie. Eu am învăţat acest lucru în cadrul unui workshop inedit oferit de Innbox, o organizaţie care livrează training în domeniul dezvoltării personale.

Pornind de la o experienţă personală, cuvinte-cheie sau o provocare, poţi descoperi potenţialul tău de a crea idei luând creionul sau carioca în mână şi lăsând la o parte prejudecata că nu ai talent la desen.

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | 1 comentariu

Neuromarketing-ul dezbătut la CNSC 2014

Întotdeauna am considerat că nu trebuie să ne limităm doar la informaţiile pe care le primim la facultate, ci să căutăm permanent noi surse de cunoaştere fiindcă acest lucru ne ajută să ne formăm o gândire critică bazată pe argumente reale, să ne lărgim orizonturile şi să întâlnim oameni cu experienţă de la care putem învăţa foarte multe lucruri utile pentru formarea noastră profesională, dar mai ales pentru cea personală. Mizând pe activităţile extracurriculare, am ales să particip la evenimente care fie abordau domeniul studiat la facultate, fie nu aveau o legătură precisă cu studiile mele, însă contau pentru dezvoltarea mea personală.

Astăzi o să vă povestesc despre unul dintre evenimentele dragi mie, Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare sau pe scurt CNSC, descoperit anul trecut când am participat la conferinţele ce au tratat tematica experienţei de brand oferită consumatorilor. La recomandarea unei prietene care făcuse parte din echipa PRIME, am decis să mă înscriu la eveniment şi să-mi pregătesc agenda să iau notiţe fiindcă cele patru conferinţe şi studii de caz se anunţau promiţătoare. Şi nu m-am înşelat. A fost un eveniment dinamic la care am avut şansa să descopăr oameni minunaţi a căror pasiune pentru advertising i-a motivat să creeze campanii de succes pentru branduri renumite precum Absolut Vodka. Acolo am prins drag de Absolut Vodka şi nu este vorba de băutura în sine, ci de brand, de campaniile senzoriale pe care le oferă consumatorilor, am încercat o bicicletă Pegas şi am rămas cu multe informaţii, amintiri şi cu convingerea că la următoarea ediţie voi fi prezentă din nou. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Pentru ediţia de anul acesta CNSC a pregătit o temă de actualitate în domeniul comunicării care vizează comportamentul consumatorului şi noile proceduri de influenţare a acestuia. Este vorba de neuromarketing, o cercetare de piaţă care foloseşte tehnici medicale precum RMN pentru a surprinde stimulii şi reacţiile oamenilor. De ce avem nevoie de neuromarketing? Pentru că aşa cum spunea unul dintre speakeri, Ana Iorga, oamenii nu raţionalizează ceea ce simt, nu spun ceea ce cred şi nu fac ceea ce spun. Şi toate acestea au fost demonstrate în timpul conferinţelor prin studii de caz punctuale, prin exemple care să ne familiarizeze cu elementele acestei abordări inovatoare. Voi încheia prin a spune că neuromarketing-ul nu citeşte gânduri.

unnamed-1

Publicat în Evenimente | Etichetat , , | Lasă un comentariu